2010.03.20.

În data de 20.03.2010. nu numai timpul frumos de primavara a asigurat buna dispozitie acelor persoane care au vizitat comuna Simian.

În caminul cultural a avut loc urmatorul program realizat în cadrul Proiectului "Mâna în mâna", finantat de Ministerul Învatamântului si Culturii al Republicii Maghiare.
La întatlnirea de dansuri moderne au participat câte doua formatiuni de dans, doua ansambluri au sosit de la Valea lui Mihai (Fly Away si Forever Dance), altele doua au fost localnici (cele doua grupuri al formatiunii de dans Show Dance). Proiectul mai sus mentionat ne mai pastreaza doua programe culturale. Primul (Întâlnirea amatorilor de teatru) va avea loc în lun aprilie în satul Bagmer (HU), iar a doua (concursul de cântece populare) în cursul lunii mai în Simian.
album foto